• Burdoază Voicu

Caritate, nu cantitate!

Se afirma, in mod veridic, faptul ca decembrie e luna cadourilor. Insa exista o categorie numeroasa (din nefericire) care nu beneficiaza de resurse suficiente pentru a se alinia bucuriei generale de final de an. Aici am hotarat ca putem interveni noi, prin intermediul unei actiuni de caritate.

Astfel, am lansat un program care s-a intins, initial, pe durata lunii decembrie, dar care a fost prelungit ulterior pana la mijlocul lunii ianuarie. Regulile au fost simple: am pus la dispozitie pe site un numar nelimtiat de vouchere in valoare de 50RON. Clientul interesat sa plaseze o comanda, putea accesa reducerea respectiva numai cu conditia de a ceda la randul sau o pereche de incaltaminte de care nu se mai folosea (dar care sa se afle in conditii optime de utilizare). Schimbul se facea pe loc, la curier, fara nicio cheltuiala suplimentara.

Nucleul acestei actiuni s-a format, evident, in jurul clientilor nostri, caci intentia filantropica ce ne apartinea, nu se putea materializa niciodata fara dorinta lor de a cumpara si de a face bine, implicit.

Am reusit sa atingem o cifra frumoasa, avand in vedere ca suntem la inceput de drum. Am adunat aproximativ 150 perechi de incaltaminte (ghete, cizme, tenisi, sandale).

In ultima etapa, rolul cel mai important a revenit celor de la Beard Brothers, o asociatie non-profit din Cluj-Napoca, care s-a ocupat de distribuirea cadourilor. Cu acest prilej, salutam echipa si nenumaratele proiecte in care se implica fara intrerupere. S-a incheiat un contract de parteneriat, totul desfasurandu-se intr-un cadru transparent si legitim, pentru a combate unele voci care au ridicat suspiciuni.

Atasam mai jos poze cu o parte din sufletele frumoase, care au beneficiat de pe urma acestei actiuni:


Echipa noastra a decis sa nu se opreasca aici si sa continue sa se implice in proiecte similare, asa ca ramanem deschisi in fata oricarui tip de sugestii sau propuneri, in limita posibilitatilor. In acest sens, am raspuns cu mare bucurie si solicitarilor venite prin intermediul unor mesaje pe Facebook, prin care am fost rugati sa ajutam familii cu un nivel de trai scazut. Suntem fericiti ca putem accesa si latura aceasta situata in afara business-ului.

In final, dorim sa transmitem multumiri tuturor celor care au participat la acest program si voua, citititorilor. Nu uitati sa faceti bine, e gratuit!

Never Miss a New Post.

Thanks for subscribing!